Ibuprofen | |
Identificare | |
---|---|
Număr CAS | 15687-27-1[1][2] |
PubChem | 3672[3] |
DrugBank | 01050[4] |
ChemSpider | 3544[5] |
UNII | WK2XYI10QM[1] |
KEGG | C01588[6] |
ChEMBL | CHEMBL521[7] |
Cod ATC | C01EB16[8] |
SMILES | CC(C)CC1=CC=C(C=C1)C(C)C(=O)O[3] |
InChI | InChI=InChI=1S/C13H18O2/c1-9(2)8-11-4-6-12(7-5-11)10(3)13(14)15/h4-7,9-10H,8H2,1-3H3,(H,14,15)[3] |
Date chimice | |
Formulă | C₁₃H₁₈O₂[3] |
Masă molară | 206,131 u.a.m.[3] |
Modifică date / text |
Ibuprofenul (cu denumirile comerciale Brufen[9] și Advil) este un antiinflamator nesteroidian din clasa derivaților de acid propionic, utilizat ca antiinflamator,analgezic și antipiretic.[10][11] Printre principalele indicații se numără: durere de intensitate ușoară până la moderată, febră, poliartrită reumatoidă, artroză și dismenoree.[10][9] Căile de administrare disponibile sunt orală, intravenoasă, topică și rectală.[10]
Se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății.[12] Medicamentul a fost descoperit în 1961.[13] Este disponibil ca medicament generic. Ibuprofen a fost lansat pe piață pentru prima dată în anul 1969 în Regatul Unit și în anul 1974 în Statele Unite ale Americii.[14]
Analgezic în durerea ușoară și moderată reumatism degenerativ și inflamator, suferințe disco-vertebrale, reumatism extraarticular.
Greață, vome, epigastralgii, diaree, erupții, prurit, cefalee, amețeli, anxietate.[15][16] Efectele adverse mai puțin frecvente includ ulcer esofagian, insuficiență cardiacă, niveluri ridicate de potasiu în sânge, afectarea funcției renale, confuzie și bronhospasm. Ibuprofenul poate agrava astmul, uneori în mod fatal.[17] Pot apărea reacții alergice, inclusiv anafilaxie și șoc anafilactic.[18]
Un studiu canadian asupra femeilor gravide sugerează că cele care iau orice tip sau cantitate de AINS (inclusiv ibuprofen, diclofenac și naproxen) au avut de 2,4 ori mai multe șanse de a avea un avort spontan decât cele care nu au luat aceste medicamente. Cu toate acestea, un studiu israelian nu a constatat un risc crescut de avort spontan în grupul de mame care utilizează AINS.[19][20]
Alergie la ibuprofen, ulcer gastric și duodenal, hepatite, angioedem, sarcină.
Oral, analgezic 200–1000 mg pe zi; ca antiinflamator 1200–2400 mg pe zi, divizat în 3-4 prize. Prima doză zilnică se poate lua dimineața, pe nemâncate, celelalte după masă.
În decembrie 2015, justiția australiană a decis că producătorul medicamentului, gigantul farmaceutic Reckitt Benckiser trebuie să retragă din rafturile farmaciilor din Australia unele cutii ale popularului analgezic Nurofen, pe motiv că a fost făcută reclamă mincinoasă.[21] Decizia justiției a fost luată după ce în urmă cu nouă luni, Comisia de Concurență și Consum a Australiei (ACCC) a denunțat instanței faptul că Nurofenul este vândut pentru diverse afecțiuni în cutii diferite, deși substanța activă este identică în toate.[21]
|
|