| Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | ant̕imoz iverieli  |
| Născut | 1650 Samtskhe-Javakheti(d), Georgia |
| Decedat | finalul lunii septembrie - 1716 Gelibolu, Provincia Çanakkale, Turcia |
| Cauza decesului | omor |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | preot literat[*] caligraf[*] filozof scriitor |
| Funcția episcopală | |
| Titlul | Mitropolit al Ungrovlahiei |
| Perioada | 1708-1716 |
| Predecesor | Teodosie |
| Succesor | Mitrofan al II-lea |
| Cariera religioasă | |
| Hirotonire episcopală | 16 martie 1705 (ca Episcop al Râmnicului) și 22 februarie 1708 (ca Mitropolit al Ungrovlahiei) |
| Alte funcții | Stareț al Mănăstirii Snagov și Episcop al Râmnicului (1705-1708) |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism -
Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Antim Ivireanul (în georgiană: ანთიმოზ ივერიელი; n. circa 1640 - 1650, Iviria — d. 1716, asasinat în Rumelia) numit și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII.
Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), a fost ucis cândva în intervalul septembrie–octombrie 1716 de către ostașii turci.
Luat de tânăr în robie de turci și dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; probabil, tot în aceea perioadă a fost călugărit sub numele Antim și hirotonit ieromonah.
Prin 1689 - 1690 a fost adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți.
După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15 cărți (7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă), între care se pot menționa:
Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea la București, unde a tipărit alte 15 cărți (11 grecești, 2 românești, una slavo-română, una greco-arabă), între care:
Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea, unde la tipografia de la Mănăstirea Govora, tipărește alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române, 3 grecești):
La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcție pe 22 februarie al aceluiași an. În această calitate, înființează ca și la Râmnicu Vâlcea o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (5 grecești, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 românești), între care se remarcă cele românești:
În 1715 tipografia a fost mutată la București, unde a mai imprimat alte două cărți grecești. Prin tipografiile înființate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolitul Kievului, cărțile religioase se răspândesc și contribuie la unificarea limbii române literare.
Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși, coordonate sau patronate, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbă. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.
Prin activitatea sa tipografică, a sprijinit și alte popoare ortodoxe, imprimând cărți pentru slavi, greci și arabi (din Patriarhia Antiohiei). Este și autorul unei remarcabile opere tipografice multi-script, Liturghierul greco-arab din 1701, care a fost una dintre primele cărți tipărite cu litere mobile din lume având caractere arabe. În anul 1706, aceeași instalație tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.
În 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ștefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă și un Chiriacodromion. Pe același Mihail Ștefan, l-a trimis în țara sa de origine, Georgia. Acolo, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparnițe cu caractere georgiene din țara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai multe cărți în limba georgiană.
Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el și câteva manuscrise:
Analiza cărților originale publicate, dar și a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci și una profană întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar și din literatura patristică, respectiv din filosofi antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așează, fără nicio îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.
Este ctitorul mănăstirii cu hramul "Toți Sfinții" din București – numită azi Mânăstirea Antim - (1713 - 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România. Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat "Învățături pentru așezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinților, capete 32", în vederea organizării unei impresionante opere de asistență socială.
Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe și a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale fățiș antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci și trupul său a fost aruncat undeva în râul Marița sau în Tungea, dincolo de Adrianopol.
Abia după 250 de ani, în 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat această nedreaptă caterisire și a fost reabilitat.[1] Antim Ivireanul a fost proslăvit ca sfânt (canonizat) de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992 (prin actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 ca „an omagial al Sfântului Antim Ivireanul, tipograf și om de cultură din secolul al XVIII-lea”, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la martiriul acestuia.[2] Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a slujit, la 27 septembrie 2016, Sfânta Liturghie pe Dealul Patriarhiei împreună cu Patriarhul Ioan al Antiohiei, aflat în vizită în România pentru a participa la manifestările dedicate Sfântului Antim Ivireanul.[3]
| Predecesor: Teodosie (a doua oară) |
Episcop al Râmnicului (1705 - 1708) Mitropolit al Ungrovlahiei (Canonizat de Biserica Ortodoxă Română) 1708 - 1716 |
Succesor: Mitrofan al II-lea |
| ||||||||
