CMAS (franceză - Confédération Mondiale des Activités Subaquatiques; engleză - World Underwater Federation), este o organizație internațională fondată cu scopul de a armoniza instruirea și brevetarea scafandrilor la nivel mondial, precum și a unor activități subacvatice.
Inițiatorul organizării CMAS și primul președinte a fost Jacques-Yves Cousteau, iar unul dintre membrii fondatori a fost Philippe Tailliez. CMAS este una dintre cele mai vechi organizații înființate din domeniul activităților subacvatice. Sediul este în prezent la Roma.

Înființare

CMAS a fost înființată la 28 septembrie 1958 de federațiile a 15 țări fondatoare și în prezent grupează federațiile, asociațiile și organizațiile de scufundare și activități subacvatice din peste o sută de țări.[1]

Țările fondatoare și delegațiile acestora:

După înființare, CMAS a devenit succesorul Comitetului de Sporturi Subacvatice (Underwater Sports Comitettee) din cadrul Confederației Internaționale de Pescuit Sportiv, care a fost fondată la 22 februarie 1952.

CMAS este membru al European Underwater Federation (EUF).

Structura organizatorică

CMAS este structurată în trei comitete și un număr de șapte comisii independente[2]

Comitete

Comisii independente

Comitetul director

Comitetul director este format din 7 membri. Membrii actuali sunt:[3]

Președinții din trecut ai CMAS sunt:

Sistemul de brevetare

Sistemul de învățământ din CMAS

CMAS are un sistem de clasificare și certificare pe bază de “stea” atât pentru scafandrii cât și pentru instructorii de scufundare.[4]

Brevete pentru scafandrii

Brevete pentru instructori

Brevete pe specialitate

Brevete scufundare liberă

Activități subacvatice

Sub egida CMAS, sunt organizate următoarele activități subacvatice:

CMAS în România

Vezi și

Note

  1. ^ „History of CMAS”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „About CMAS”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „CMAS-The Board of Directors”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „CMAS - Standards & Requirements, diver and instructor (version 2002/00)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „CMAS-Technical Committee”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe