Gregorian Bivolaru | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (72 de ani) Tărtășești, România |
Frați și surori | Gabriel Bivolaru Mihaela Ene |
Cetățenie | Suedia, azil politic |
Ocupație | profesor și instructor de yoga, scriitor |
Limbi vorbite | limba română limba engleză[1] |
Activitate | |
Alte nume | Magnus Aurolsson |
Alma mater | Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București |
Lucrări remarcabile | The Secret Tantric Path of Love to Happiness and Fulfillment in a Couple Relationship |
Cunoscut pentru | Fondator MISA |
Infracțiuni | |
Activitate | |
Condamnat pentru | act sexual cu un minor în formă continuată (2013) |
Pedeapsă | șase ani de închisoare |
Situația pedepsei | eliberat condiționat |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Gregorian Bivolaru (n. , Tărtășești, Dâmbovița, România), numit acum Magnus Aurolsson,[2][3] este un profesor de yoga acreditat[de cine?], autor de cărți spirituale și fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) - cea mai mare școală de yoga din Europa. MISA a început drept organizație idealistă, dar a degenerat în proxenetism și prostituție forțată.[4][5][6][7]
Acestea sunt afirmații pe care presa le repetă obsesiv, deși nu s-a formulat oficial nicio acuzație despre proxenetism sau prostituție.[8] Ele au pornit de la faptul că în cazul perchezițiilor din 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, George Bălan, a solicitat, invocând elemente false, „efective necesare pentru desfășurarea unor activități în combaterea traficului de droguri și a prostituției”,[9] iar presa a preluat această afirmație fără să verifice conținutul mandatelor de percheziție.[8][10] Ulterior perchezițiilor, în niciunul dintre cele două dosare împotriva lui Gregorian Bivolaru și a altor cursanți yoga nu s-au regăsit aceste acuzații. Aceste aspecte legate de conținutul mandatelor de percheziție, și de faptul că parchetul a mințit cu privire la percheziții este arătat și pe site-ul Asociației VeDem Just.[8]
Campania de presă împotriva MISA s-a bazat pe vehicularea mai multor acuzații fără acoperire, pe care jurnaliștii le-au preluat fără nicio verificare, încălcând deontologia profesională.[11] Printre acuzațiile false fiind și cele de prostituție și proxenetism, fapt remarcat de Gabriel Andreescu în cartea sa „MISA Radiografia unei represiuni la zi”[10] și în Observatorul Cultural, Nr. 783 din 29.07.2015 în care se arată că: „Solicitarea făcută Jandarmeriei Române de către procurorul de caz, de a se pune la dispoziție trupe pentru percheziționarea a 16 imobile, sub motivația traficului de droguri și a prostituției, a conținut « elemente false referitoare la anchetă »”.[12] Faptul că MISA și Gregorian Bivolaru au fost victimele unui linșaj mediatic a fost afirmat și de Ion Cristoiu: „ [...] se repetă, pînă la virgulă, atmosfera de linșaj mediatic din 2004, cînd Instituțiile de forță din regimul Adrian Năstase s-au năpustit asupra MISA nu numai cu bulanele lor, dar și cu bulanele presei. Nu trebuie să mai amintesc aici că, fruntaș la linșarea mediatică a lui Gregorian Bivolaru, s-a dovedit Postul lui Dan Voiculescu, Antena 3.”[13]
A fost arestat în Franța în 2016 și extrădat în România.[14] A fost a doua oară arestat în Franța, în noiembrie 2023, de data asta nu în vederea extrădării.[4][15][16][17] Este fratele vitreg (după tată) al omului politic Gabriel Bivolaru.[18][19][20]
Practică și predă yoga din anul 1970. Înainte de Revoluție a fost permanent supravegheat și anchetat de Securitate,[21] iar după Revoluția din 1989 persecuțiile din partea autorităților au continuat, ceea ce l-a determinat ca în anul 2005 să se refugieze în Suedia unde a primit azil politic în ianuarie 2006. Are în continuare statut de azilant politic.[22]
Gregorian Bivolaru a absolvit liceul Gheorghe Șincai în București în anul 1971. Aflăm din fișele securității (din 25 mai 1971) că tânărul Gregorian „este tipul unui om slăbuț, poartă ochelari, foarte studios, dotat intelectual excepțional (...), manifestă preocupare intensă în studierea limbilor vechi, ca: latină, greacă, fiind cunoscut de profesorii liceului ca unul dintre cele mai dotate elemente din liceul respectiv (n.n. liceul Gh. Șincai din București)”.[23]
Tot în acest an (1971) s-a angajat ca muncitor necalificat la Antrepriza de Metrou București pe postul de instalator; în paralel începe să predea primul său curs de yoga.
În acea perioadă, mișcarea yoga din România devenise obiectul unei ample acțiuni de supraveghere, hărțuire și reprimare implicând Securitatea, Procuratura și Miliția, interesul primordial creându-se în jurul unuia din instructorii yoga: Gregorian Bivolaru.[24]
Se cunoaște din dosarele Securității că acesta a început să predea cursuri de yoga la începutul anilor ’70, la Ecran Club, o casă de cultură aflată în apropierea campusului Politehnicii. Dintr‑o întâmplare, interesele neobișnuite ale lui Gregorian Bivolaru fuseseră înregistrase de Securitate de pe vremea când acesta era elev de liceu.[24]
Gregorian Bivolaru a început să fie lucrat prin dosar de cercetare pentru legături suspecte cu cetățeni străini încă din 1970.[24] Era vorba de Mircea Eliade, care îl invitase pe Gregorian Bivolaru la Paris pentru aprofundarea domeniului Yoga.[25]
În anul 1972 a fost luat în vizorul Securității, iar cu ocazia unei percheziții domiciliare s-au ridicat o serie de materiale în urma cărora s-a concluzionat ca Gregorian Bivolaru are manifestări necorespunzătoare, corespondează cu foarte multe persoane din străinătate și dovedește un interes deosebit pentru științele oculte. După ce a început să corespondeze cu Mircea Eliade, marele istoric al religiilor care trăia în Franța, considerat însă de comuniști „dușman al poporului”, Gregorian Bivolaru a avut parte de prima descindere a Securității la locuința sa, în 1972, înainte să împlinească 20 de ani, în urma căreia i s-a confiscat corespondența cu Mircea Eliade și i s-a cerut să nu-i mai trimită scrisori.[26]
Spre finalul anului 1971, Gregorian Bivolaru va fi subiectul unei „vânători” și a unei serii continue de note informative, filaje, percheziții, multe dintre rezultatele acestor investigații fiind consemnate in dosarul de la CNSAS.[27]
Conștient de riscurile la care se expune, Gregorian Bivolaru a început să predea yoga la începutul anilor '70, sub denumirea de „gimnastică psihosomatică”, în diferite case de cultură și centre studențești, până în 1982, când a avut loc marele scandal legat de Mișcarea Transcendentală din România. Până atunci practica yoga era liberă, iar diferite tehnici de hatha yoga erau folosite chiar și de angajații Ministerului de Interne. Iar Bivolaru, în ciuda hărțuirii permanente, nu părea intimidat.[28]
Însă, odată cu Meditația Transcendentală, tot acest context, polițienesc și totuși permisiv cu activitățile yoga, legale, în care Bivolaru reușise să reziste și să își continue chemarea s‑a prăbușit. Cu acea ocazie, regimul Ceaușescu a arestat și a închis sute de practicanți ai acestei mișcări sub acuzația de „misticism suspect care poate duce la destabilizarea statului” și ulterior toate practicile spirituale orientale, inclusiv yoga și artele marțiale, au fost interzise. Gregorian Bivolaru a continuat să practice yoga și să o predea celor interesați, pe ascuns, urmărit și hărțuit permanent de Securitate, urmând astfel cea mai cumplită perioadă a represiunii.[29]
A fost condamnat, în 1977, la un an de închisoare pentru multiplicare și răspândire de materiale pornografice, de ocultism și magie neagră.[30] În declarațiile inculpatului erau menționați și câțiva clienți, majoritatea persoane publice ale acelor vremuri.[30] A scăpat de pușcărie deoarece sentința în dosarul său a fost pronunțată în preajma zilei de naștere a lui Nicolae Ceaușescu, care, printr-un decret prezidențial, a dispus grațierea în masă infractorilor „mărunți”.[30]
A doua condamnare s-a produs în aprilie 1984, când viitorul lider MISA a primit un an și jumătate, însă a evadat din sediul Securității de pe Calea Rahovei din București pe 13 iulie 1984, unde fusese închis pentru prestarea fără autorizație a activității de profesor de yoga.[30] El a ținut să scape neapărat din închisoare, deoarece ar fi urmat să i se însceneze o tentativă de „asasinare telepatică” a președinte lui Nicolae Ceaușescu.[31] În anii care au urmat, printre „ucenicii” săi a început să circule povestea că evadarea a fost posibilă datorită unor tehnici speciale de yoga.[30]
A fost condamnat 1 an 6 luni de închisoare DOAR pentru evadare. Nu a existat vreo condamnare pentru infracțiunea pentru care se afla în arest în momentul evadării.[32][9]
A fost prins după trei zile în locuința unei practicante yoga, iar în septembrie 1984 a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare. A făcut închisoare în regim special, unde a fost ținut în lanțuri grele, de 7‑8 kg, care se aplicau cu nituri. Nu a fost eliberat la jumătatea pedepsei, conform procedurii penale în cazul în care condamnatul nu crea probleme. La un moment dat, a fost repartizat cu condamnații la moarte. A fost ținut până în ultima zi de detenție, chiar până la ora 22.00.[33]
În ciuda regimului barbar în care a fost ținut în închisoare, odată eliberat, Gregorian Bivolaru și-a continuat ședințele de yoga. Cinci ani mai târziu, în 1989, acesta a fost arestat din nou, tot pentru răspândire de materiale cu conținut obscen.[30] Printre acestea se aflau și câteva fotografii în care Gregorian se presupunea că întreținea relații sexuale cu prietena sa din acea perioadă.[30] În acest din urmă caz, anchetatorii au stabilit că omul nu are discernământ, drept pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și internarea lui într-o clinică de specialitate, până la însănătoșire.[30] Gregorian Bivolaru a fost eliberat la câteva zile (26 dec. 1989) după alungarea lui Nicolae Ceaușescu, medicii spitalului Poiana Mare adresându-se chiar ei instanțelor judecătorești în această privință.Gregorian Bivolaru a fost eliberat la câteva zile (26 dec. 1989) după alungarea lui Nicolae Ceaușescu, medicii spitalului Poiana Mare adresându-se chiar ei instanțelor judecătorești în această privință.[34]
Până în anul 1989 a figurat în mod constant pe lista celor mai periculoși oameni pentru regimul comunist, fiind permanent în vizorul Securității, însă nu a încetat în niciun moment să practice și să predea yoga, prin aceasta realizând un act unic de rezistență spirituală în România comunistă. Gabriel Andreescu, cercetător al arhivelor CNSAS, dizident și militant pentru drepturile omului, afirmă în cartea sa MISA - Radiografia unei represiuni că grupul de yoghini coordonat de Gregorian Bivolaru este „singurul exemplu de rezistență colectivă îndelungată sub regimul lui Nicolae Ceaușescu”.[35]
Pe 4 iulie 2011 Tribunalul București a emis sentința civila Nr 1271 (în dosarul 48765/3/2010) prin care se recunoaște caracterul politic al condamnărilor suferite de Gregorian Bivolaru și al internării sale în Spitalul Psihiatric Poiana Mare.[36]Aceasta este o confirmare a faptului că în toți anii de dinainte de revoluție Gregorian Bivolaru a fost persecutat politic, iar toate acuzațiile aduse împotriva sa au fost fabricate de autorități. [37]. Este verdict definitiv și irevocabil.
Imediat după Revoluție, Bivolaru a înființat MISA, care a ajuns să adune astăzi (decembrie 2023) peste o sută de mii de persoane, din țară și străinătate.[38][este de încredere?]
Cecilia Tiz, profesoară de yoga și fostă asociată a MISA, a afirmat în mod public că „Bivolaru este un om bolnav, care are nevoie de tratament”.[39] În cursul procedurilor de extrădare din 2016, Bivolaru a pledat că este iresponsabil („apărătorii lui Bivolaru au invocat un act atestat de un institut în care ar fi precizat că acesta nu are discernământ”).[40] Tribunalul francez a refuzat să se pronunțe dacă el e iresponsabil, ca neavând legătură cu procedurile de extrădare.[40]
Având în vedere că Tribunalui București-Secția a III-a Civilă la dosarul cu nr. 48765/3/2010 din data de 11.10.2010 a decis prin Sentința Civilă 1271 că atât condamnările din perioada comunistă cât și internarea de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare au fost motivate politic (cu alte cuvinte nu există nici un fel de afecțiune psihiatrică) avocații francezi, în 2016, nu aveau cum să invoce un document din 1989 care fusese deja „anulat” prin decizia tribunalului din 2011.[41] De asemenea doctorul de la Poiana Mare care îl avea în grijă pe domnul Gregorian Bivolaru, Leonard Hriscu, a declarat că „Gregorian Bivolaru nu era un om care să aibă nevoie de tratament psihiatric.”[42]
Un psiholog care îl cunoștea bine pe Bivolaru a sfătuit o tânără fată să se ferească de Bivolaru, deoarece e psihopat.[42][43] El crede că este persecutat în mod injust, comparându-se cu Isus Hristos crucificat pe nedrept.[44][45]
Gregorian Bivolaru a fost achitat după 17 ani de proces.[46][47][48]
Faptul că Gregorian Bivolaru câștigat procese la CEDO arată în mod clar că a fost persecutat.[49][este de încredere?][cercetare originală][50][51][este de încredere?][52][este de încredere?][53][54][55][56] El nu s-a comparat cu Isus, numele bizar de „Operațiunea Christ” a fost dat de procurori.[57][este de încredere?][58][59][60]
Vezi și articolul MIVILUDES(en)[traduceți] Imediat după Revoluție, Gregorian Bivolaru împreună cu alți cursanți au dezbătut căile de continuare a practicii yoga, pe care o urmaseră în ciuda reprimării. În urma dezbaterilor a apărut ideea înființării unei organizații non-profit, formulă pentru care optaseră mulți alții înaintea lor. În ianuarie 1990, Judecătoria Sectorului 1 București a hotărât acordarea personalității juridice organizației intitulate Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA).
Primele conferințe și cursuri realizate în ianuarie 1990 imediat după Revoluție au avut un succes imens. În primele luni ale anului 1990 s-au înscris mii de cursanți la cursurile de yoga MISA din orașele București, Cluj, Iași și Brașov. În anii următori s-au deschis cursuri ale școlii de yoga MISA în multe alte orașe din țară și din străinătate.[61][este de încredere?]
În prezent, MISA are aproape 30 de ani de activitate neîntreruptă și școli de yoga unde se predă după metodologia MISA în peste 30 de țări, devenind astfel cea mai mare școală de yoga din Europa.[62]
MISA este denumită Natha în Danemarca și Portugalia, Tara în SUA și Marea Britanie și Satya în India.[63] MISA de asemenea numită ATMAN.[64][65]
În cadrul cursurilor de yoga predate în cadrul MISA, precum și în sutele de conferințe susținute începând cu anul 1990, Gregorian Bivolaru a realizat o sinteză între diferitele tradiții spirituale ale omenirii.[61][este de încredere?]
Gregorian Bivolaru a fost membru onorific al European Yoga Council până în aprilie 2008, dată la care a fost exclus din aceasta și din asociațiile afiliate.[66]
Shri Yogacharya Ajita, în calitate de președinte al Consiliului European de Yoga al Alianței Europene de Yoga, a anunțat Federația Internațională de Yoga următoarele: „Am decis oficial ca Mihai Stoian, Grieg Bivolaru și toate persoanele legate de MISA / NATHA sa fie excluse fără întârziere din organizația noastră și calitatea de membru sa le fie retrasă, pentru că s-a dovedit că nu sunt interesați de nici o formă de yoga, că se folosesc chiar de yoga ca de un paravan pentru practici ilegale, că nu respectă regulile și standardele organizației noastre, că manifestă o lipsă inimaginabilă de integritate morală și că nu pot fi convinși să își schimbe atitudinea.”[66][67]
Această excludere a fost ulterior urmată de o serie de articole pe situl oficial al MISA, în care mișcarea își prezintă poziția.[68] În această luare de poziție sunt dezvăluite mașinațiunile de culise care au exercitat o foarte mare presiune, chiar din interior, asupra Federației Internaționale de Yoga – International Yoga Federation (IYF) și Federației Europene de Yoga – European Yoga Federation (EYF). Congresele acestor organizații adunau aproximativ 100 de participanți, în contrast cu Congresul EYF găzduit de MISA la București, care a adunat 3000 de persoane. În încercarea de a reduce succesul Congresului de la București, din interiorul IYF s-au lansat ulterior calomnii repetate, unii membrii vechi din conducerea EYF și apoi chiar EYF cu totul au fost excluși din IYF. Multe alte șicane au continuat pe aceeași linie, după un model standard pe care unele forțe oculte îl folosesc în încercarea de a controla și distruge orice mișcare spirituală și orice ghid spiritual autentic, inclusiv pe Gregorian Bivolaru.[68]
În ciuda tuturor obstacolelor, Gregorian Bivolaru și-a continuat atât activitatea spirituală, ghidând în calitate de mentor dezvoltarea școlii de yoga, precum și pe cea literară, publicând până în prezent peste 100 de cărți și broșuri și sute de articole. Cursul de yoga structurat de el s-a extins practic în toată România, iar filiale ale școlii s-au deschis în peste 30 de țări de pe toate continentele.
Conform România TV (date din anul 2014) „Astfel, numai din cotizația anuală, Guru încasează 4 milioane de euro.”[69]
În 2011 MISA a fost implicată într-un scandal de amestecare a yoga cu sexualitatea din India (inclusiv filmări pornografice cu profesorii de yoga),[63] scandal descris drept „porno-yoga” din Argentina.[70][71]
În 2012 MISA a fost implicată într-un scandal de sclavie sexuală din Italia.[72][73] La vremea respectivă câteva ziare de senzație au preluat fără verificări[74] unele acuzații bombastice, fără a aștepta vreo dovadă pentru ele. În ciuda perchezițiilor și a confiscărilor efectuate de poliția italiană, nici la 10 ani după aceea nu a fost dovedită nici una dintre acuzații și nici o persoană nu a fost trimisă în judecată.[74]
În 2023 MISA a fost implicată într-un scandal de sclavie sexuală și trafic de ființe umane din Franța.[4][15][16] A avut loc un raid guvernamental militarizat, în care, însă, poliția judiciară a încălcat regimul juridic francez al garde à vue (reținerea și interogarea suspecților aflați în custodia poliției).[75][este de încredere?] Ofițerii înarmați până-n dinți au intrat în locuințele yoghinilor, au terorizat pe toată lumea, atât pe presupușii făptași, cât și pe presupusele „victime”.[76][este de încredere?] Drepturile membrilor MISA au fost cu această ocazie din nou încălcate în mod repetat [77][este de încredere?]. MISA a fost descrisă ca „un grup care amintește de mafie și proxenetism deghizat în filosofie”.[4] Pedepse de 30 ani de pușcărie sunt luate în considerare.[4] Alte articole arată însă că nu a existat niciodată vreo acuzație oficială de proxenetism.[8] Este luată în considerare și dovedirea totalei inocențe a celor acuzați.[78] În Franța, diferite femei au fost lipsite de pașapoarte, de telefoane mobile, au fost transportate legate la ochi, ca să nu știe unde sunt, rar li s-a permis să comunice cu părinții, iar toate astfel de discuții au fost supravegheate, au fost obligate să semneze declarații formale că au făcut sex și porno pe baza propriei lor libere opțiuni, iar în afară de lenjerie intimă nu puteau avea haine.[6] Totuși, conform declarațiilor persoanelor reținute, polițiștii francezi au fost cei care de fapt cei care nu s-au sfiit deloc să se abată serios de la reguli în încercarea de a smulge persoanelor reținute cu acea ocazie declarații și semnături incriminatoare.[77][este de încredere?] MISA a fost descrisă drept crimă organizată.[79] În fapt, îndelungatul proces intentat membrilor MISA sub acuzația de „Trafic de persoane și asociere în vederea unor infractiuni” s-a încheiat definitiv după 17 ani și nu a fost găsit nici măcar un singur vinovat.[8] MISA este organizată compartimentat, conform unui principiu general de funcționare a criminalității organizate.[80][81][78] Același principiu compartimental se regăsește în orice organizație (Companie, ONG) ce depășește câteva persoane ca număr, fiind un cadru firesc de management.[82]
Așezămintele spirituale denumite uneori „ashramuri” au fost prezentate distorsionat de mulți jurnaliști care au vehiculat diferite acuzații. În realitate niciuna dintre acuzațiile din presă nu se confirmă, nici un jurnalist nu a adus dovezi. „... Proba acestei infracțiuni care părea să devină obsesie națională nu a putut fi oferită opiniei publice, în ciuda eforturilor considerabile de a o produce...”[83] Chiar sentințele judecătorești au constatat că nu se petrece nimic ilegal în ashramuri. „Perchezițiile brutale din data de 18.03.2004 efectuate în imobile practicanților yoga au avut ca scop descoperirea unor așa-zise activități ilegale ce implicau trafic de droguri, prostituție, deținerea de arme etc. Nu s-a descoperit nici o urmă a unor astfel de activități.”[9][12] Nu a fost găsită nici măcar o probă care să susțină acuzațiile de prostituție. Faptul că aceste acuzații sunt inventate cu scopul de a discredita MISA și pe Gregorian Bivolaru, afirmă, printre alții, atât Gabriel Andreescu cât și Ion Cristoiu. „... Gregorian Bivolaru și adepții din Mișcarea înființată de el, MISA, sunt victimele unei ample conspirații implicând agenți publici și instituții... De zeci de ani, se repetă incitări la linșarea instructorului de yoga, cu concursul unor agenți publici.”[84][85][86]
Unele victime s-au recunoscut deja drept victime,[87] în timp ce altele au nevoie de timp și ajutor pentru a face asta.[88]
Fapt este că la trei luni de la arestarea din 2023, casa din Ivry-sur-Seine este blocată cu panouri din lemn, cu afișul „... trafic de persoane și violuri...”.[89] În fapt aceste acuzații, cât și altele asemănătoare aduse în ultimii zeci de ani, au fost respinse în justiție, atât în România cât și în alte țări.[8][90]
Aceste studii arată clar că acuzațiile de viol, prostituție, trafic de persoane, difuzate cu atâta entuziasm în mass-media, nu au fost susținute de Curtea Supremă a Suediei în 2005, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2014, 2016, 2017 și de înseși instanțele din România. Mai mult, acuzațiile aduse lui Bivolaru în Finlanda se bazează pe teorii ale „spălării pe creier” care au fost respinse ca pseudo-științifice în alte jurisdicții.[90][91][92][93]
— Susan J. Palmer, profesor afiliat la Departamentul de Religii și Culturi al Universității Concordia din Montreal
Ancheta care a culminat cu raidul multiplu din noiembrie 2023, a pornit de la un raport din iulie 2023 al MIVILUDES, care a citat douăsprezece mărturii ale unor foști cursanți MISA. Parchetul din Paris a deschis apoi o anchetă judiciară.[94][i]
Nicolae Ceaușescu interzisese cursurile de yoga și în general toate cursurile care aveau origini orientale (meditația transcedentală, acupunctură, etc.).
După decembrie 1989, deși practica yoga era din nou permisă, Gregorian Bivolaru continuă să fie persecutat, lucru confirmat de către rapoartele Amnesty International,[100] Apador-CH[101] și ale altor organizații de apărare a drepturilor omului și mai nou de către justiția suedeză.[102] Aceste persecuții au culminat în data de 18 martie 2004 când aproximativ 300 de polițiști și jandarmi, însoțiți de procurori, au pătruns în forță, fără somație, atât în casa acestuia, cât și în 16 imobile proprietate personală a unor practicanți yoga și membri M.I.S.A. și au operat confiscări de bunuri.[101]
Din aceste motive apropiații săi, dar și autorități din Uniunea Europeană cum ar fi: Comisia Parlamentară pentru drepturile omului din Parlamentul Finlandez; parlamentarul european Ulla Sandbæk sau organizații specializate în apărarea drepturilor omului Amnesty International[103], Apador-CH[101]) acuză statul român de persecuții, de încălcarea drepturilor omului și de probleme grave în justiție.[101][103]
Gregorian Bivolaru era dat în urmărire generală pe 4 iulie 2004 pe baza unui mandat de arestare care expira în octombrie 2004, prelungirea acestuia urmând să fie judecată de către tribunalul din Sibiu. Un al doilea mandat de arestare era emis în data de 15 aprilie 2005 sub acuzația de „trafic de persoane și infracțiuni asociate crimei organizate”.
În martie 2005 Gregorian Bivolaru cerea azil politic în Suedia, motivând că nu are încredere în obiectivitatea justiției române. Pe 4 aprilie 2005, Poliția suedeză din Malmö îl reținea pe Gregorian Bivolaru la orele 13, în timp ce acesta se afla la o a doua întrevedere (prima având loc cu aproximativ două săptămâni înainte) la Biroul de Imigrări. După aceasta, Ministerul Justiției din România începe, prin intermediul Interpol, procedurile de extrădare.
Cererea de extrădare formulată de autoritățile române împotriva lui Gregorian Bivolaru a fost respinsă de cea mai înaltă instanță suedeză.[102] Bivolaru a primit azil politic în Suedia în 2005.
Completul de judecată format din cinci judecători ai Curții Supreme din Stockholm a ajuns la concluzia că Gregorian Bivolaru nu are nici o șansă să aibă parte de un proces echitabil în România.[102]
Această decizie a fost transmisă oficial Ministerului de Justiție din România în data de 16 decembrie 2005. În urma primirii acestei decizii, Ministrul Justiției, Monica Macovei i-a trimis procurorului general o solicitare prin care cere verificarea de urgență a modului în care s-au realizat anchetele în cazul lui Gregorian Bivolaru. Adresa a fost trimisă și președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Dan Lupașcu.
Este nevoie de încă cinci ani pentru ca pe 23 iulie 2010 un complet de judecată al tribunalului din Sibiu să dea o soluție în acest caz. Soluția în procesul lui Gregorian Bivolaru indică faptul că acesta a fost achitat prin constatarea fie a lipsei de probe (procurorii au refuzat să prezinte mandatele de interceptare, considerându-le secret de stat, așa că interceptările nu au putut fi admise ca probe)[104] fie a prescrierii infracțiunilor de care era acuzat.[105]
Pentru acuzația de trafic de persoane procesul de la Cluj, al său și al altor învinuiți, nu s-a încheiat, deși excepțiile de neconstituționalitate invocate de cei acuzați au fost deja respinse.[106]
Gregorian Bivolaru a cerut prin avocatul său despăgubiri statului român pentru internarea psihiatrică forțată la care a fost supus.[107]
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe data de 14 iunie 2013 la șase ani de închisoare, fără suspendare, pentru „actul sexual cu un minor în formă continuată în legătură cu victima Mădălina Dumitru”.[108] Fosta minoră, Mădălina Dumitru, a afirmat însă, pe toată durata procesului de la ÎCCJ că actul respectiv nu există și că ea nu este o victimă a lui Gregorian Bivolaru, ci a procurorilor și a judecătorilor.[32][109][110][111][112][113][50][57][este de încredere?]
De asemenea l-a achitat pentru toate celelalte acuzații din dosar sau a constatat prescrierea lor.[114]
Pe 27 februarie 2016 a fost arestat în Franța.[115] După extrădarea din Franța a fost deținut în România.[14] El a cerut redeschiderea procesului în care a fost condamnat.[116] I s-au scăzut un an și trei luni din pedeapsa de șase ani, deoarece a petrecut deja acest timp în detenție.[117] Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul lui Bivolaru cu privire la redeschiderea procesului.[118]
Pe 13 septembrie 2017 a fost eliberat condiționat.[119] Conform Agerpres, care citează websiteul EUROPOL, „Bivolaru este căutat pentru [...] abuz sexual [...] trafic de persoane Finlanda și Franța în 2008-2013”.[120][121][122] Faptul că Franța l-a extrădat în România a fost reanalizat și reexaminat, fiind găsit perfect compatibil cu drepturile omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.[123] Pe 28 noiembrie 2023 a fost arestat în Franța.[4][15][16][124] Bivolaru plus cinci alți membri ai MISA rămân sub arest provizoriu.[78] Bivolaru crede că este „victima unui complot politic”.[78]
În Finlanda el este pasibil de o pedeapsă de zece ani de închisoare.[125] În Franța el este pasibil de o pedeapsă de 30 ani de închisoare.[4] Celelalte cinci persoane reținute sunt pasibile de 15 ani de pușcărie.[126]
Potrivit Le Monde, „În cele opt locații pe care le-au vizitat, polițiștii au găsit 58 de femei – 51 de cetățenie română, niciuna franceză – « care trăiesc în condiții dificile, cu supraaglomerare severă și fără intimitate »”.[127] Fiecare femeie din vila lui Sorin Turc, mâna dreaptă a lui Bivolaru din Franța, dispunea de o cameră de trei metri pătrați, iar condițiile de igienă erau precare.[128]
În 2024 autoritățile din Republica Federală Germania au deschis de asemenea o anchetă privitoare la MISA/ATMAN.[129][130][131]
La sfârșitul lunii aprilie 2024, autoritățile franceze au arestat soția aghiotantului lui Bivolaru.[132]
Bivolaru cocheta cu mitul presupus hindus de a face sex cu o mie de virgine, în speranța de a atinge culmile puterii spirituale.[133][134][135][136][137] (De fapt mitul era chinezesc.)[138] Conform Huffington Post „Despre Bivolaru și locotenenții săi se știa că fac sex cu fete minore, unele aflate la începutul adolescenței. [...] O activitate proeminentă MISA – pe care grupul o descrie eufemistic drept « karma yoga » sau slujire – implică tinere femei membre MISA care sunt trimise în Japonia și în alte țări pentru a lucra ca dansatoare la bară și în striptease.”[5] Conform unor declarații din presă „Ca membră MISA, era o onoare să te smotocească guru Gregorian, pentru că asta însemna că ai karmă pozitivă, că progresezi spiritual...”.[139]
Bivolaru și MISA sunt aprig contra homosexualilor,[140] dar în mod ciudat nu au nicio obiecție față de lesbianism, pe care chiar îl promovează în cursul inițierii tantrice[141] (virginele minore trebuiau să facă lesbianism înainte de a face sex cu Bivolaru).[134] O fată de 15 ani a trebuit să aibă contacte lesbiene cu 12 femei înainte de a fi dezvirginată de Bivolaru.[142]
O martoră germană a descris cum Bivolaru a violat o unguroaică în vârstă de 16 ani.[143]
Bivolaru a avut devreme o proastă reputație, deoarece și-a sfătuit adepții să bea urină, atât ca urinoterapie cât și ca parafilie.[139][141][144][145] Gregorian Bivolaru abordează în preocupările sale și urinoterapia, care este un subiect prezent în cultura omenirii atât în timpuri străvechi (Damar Tantra,[146][147] Vayavaharasutra de Bhadrabahu, Hatha Yoga Pradapika de Svatmarama, Sushruta Samhita, Bhava Prakasha, Harita Samhita), cât și în contemporaneitate prin cărți,[148][149] articole în jurnale de specialitate,[150][151] conferințe și congrese internaționale de specialitate,[152] fiind utilizată chiar atât de către unele celebrități, ca fostul prim-ministru al Indiei Morarji Desai,[153] cât și în cadrul unor comunități.[154]
Nu există dovezi științifice care să susțină folosirea urinii netratate cu scop terapeutic.[155][156][157][158][159] De asemenea, potrivit Societății Americane de Oncologie, „dovezile științifice disponibile nu susțin afirmațiile conform cărora urina sau ureea administrată sub orice formă ajută pacienții cu cancer”.[160]
Într-una din cărțile sale, Bivolaru susține că Francmasoneria este o conspirație satanică care încearcă să obțină dominația lumii prin stabilirea unui guvern masonic mondial, a unui regat mondial, precum și a unei religii mondiale unice.[161] Gregorian Bivolaru susține că are contact cu extratereștri care au puteri de vindecare[162][163] și vor ajuta omenirea „în aceste momente dificile”.[164] Scrierile lui au fost descrise drept „texte de teoria conspirației cu idei paranoide”.[141]
În decembrie 2010, Gregorian Bivolaru a intentat un proces statului român în care cerea despăgubiri de 30.000 de euro pentru prejudiciile pe care le-ar fi suferit în regimul comunist.[165]
În iunie 2006 Gregorian Bivolaru și-a schimbat numele în „Magnus Aurolsson”,[2][3][17] fiind pe atunci domiciliat în orașul suedez Karlskrona.[162]
Conținut extins |
---|
|
|isbn=
: invalid character (ajutor).
At the eight locations they visited, the police found 58 women – 51 of Romanian nationality, none French – "living in difficult conditions, with severe overcrowding and no privacy,"