Horia Colan | |||
![]() Academicianul Horia N. Colan | |||
Date personale | |||
---|---|---|---|
Născut | ![]() Covasna, România ![]() | ||
Decedat | (91 de ani) | ||
Cetățenie | ![]() ![]() | ||
Ocupație | metalurgist[*] materials scientist[*] cadru didactic universitar[*] ![]() | ||
Limbi vorbite | limba română[1] ![]() | ||
Activitate | |||
Rezidență | Cluj | ||
Domeniu | Mecanică, Metalurgie | ||
Instituție | Universitatea Tehnică Cluj-Napoca | ||
Societăți | Academia Română | ||
| |||
Modifică date / text ![]() |
Horia Colan (n. 11 mai 1926, Covasna – d. 24 iulie 2017, Cluj-Napoca)[2] a fost un inginer român, specialist în domeniul metalurgiei, ales ca membru titular (2010) al Academiei Române. Este fiul lui Gheorghe Colan (1896-1963) și al Elenei (născută Rafiroiu) (1899-1991), iar Episcopul Nicolae Colan a fost unchiul lui. S-a ocupat mai ales de metalurgia pulberilor. Are studii și în domeniul istoriei științei și tehnicii, cu preocupări de valorificare a unor tradiții și priorități românești.
Horia Colan a urmat cursurile Liceului Moise Nicoară din Arad în perioada 1936-1944, cu o perioadă de 2 ani (1938-1940) în care a fost elev al Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca. La bacalaureatul susținut la secția științifică s-a situat pe prima poziție.
Și-a continuat pregătirea la Facultatea de Electromecanică a Școlii Politehnice din Timișoara (1944-1949), fiind admis cu cea mai mare medie din cele trei facultăți reunite. În 1949 a obținut diploma de inginer mecanic și electrotehnic.[2]
După terminarea facultății rămâne cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj parcurgând treptele profesionale: asistent (1950), șef de lucrări (1953), conferențiar (1964). În 1966 ocupă postul de secretar științific al Facultății de Mecanică (1966-1972) și membru în Consiliul Facultății de Mecanică (1966-1990).
A obținut titlul de Doctor inginer în știința materialelor (metalurgie fizică, metalurgia pulberilor) la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca (1971) cu teza „Cercetări privind influența și difuzia cuprului în oțeluri și aliaje fier-carbon sinterizate”. În același an obține titlul de profesor și postul de șef al catedrei de Știința și Tehnologia Materialelor (1971-1985), precum și șeful Centrului de Cercetări pentru Metalurgia Pulberilor (1971-1985). Începând cu 1977 obține dreptul de a fi conducător științific de doctorat în specialitățile Metalurgie fizică, Știința materialelor și Istoria științelor tehnice.
În 1990 este numit Decan al Facultății de Mecanică și apoi Rector al Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (1990-1992), în această perioadă fiind Președinte al consiliului rectorilor din Cluj-Napoca precum și membru în Consiliul Facultății de Știința și Ingineria Materialelor (1990-1996), membru în Senatul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (1990-1996) și membru în Comisia Superioară de Atestare (1990-1992).
A mai fost membru în Comisia Națională TEMPUS (din 1992), în Colegiul Academic Universitar (1991-1992) și expert la Commission of the European Communities, Bruxelles pentru EC TEMPUS Office (din 1993).
În 9 martie 1991 este primit membru corespondent al Academiei Române fiind ales Președinte al Secției de Științe Tehnice și al Comisiei de Știința Materialelor ale Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române. În același an este ales Vicepreședinte al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) și Președinte al Diviziei de Istoria Tehnicii.
Este ales Vicepreședinte al Filialei Transilvania a Asociației Oamenilor de Știință din România (1990-1994) și devine membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) - președinte al Secției de Știința și Ingineria Materialelor (1997).
În anul 2003 primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în 17 ianuarie 2007 devine Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în 22 februarie 2007 este recompensat cu titlul Doctor Honoris Causa al Universității Transilvania din Brașov iar în 10 octombrie 2013 devine Doctor Honoris Causa al Universității „Petru Maior” din Târgu-Mureș.
În 30 martie 2010 este primit membru titular al Academiei Române[3].
Între subiecte abordate se numără: difuzia intergranulară a cuprului în oțeluri (brevet); studiul microscopic la temperaturi înalte al sinterizării materialelor Fe-Cugrafit; pseudoaliaje W-Cu, W-Ag (brevet); silicierea molibdenului; aliaje Ni-Cr-Si-B și Co-Cr-W-C pentru metalizare prin proiectare de pulberi; composite cu matrice metalică WC-W-Ni-(Cu-Zn-Si)-diamant etc.
De asemenea, a contribuit la descoperirea și valorificarea unor tradiții și priorități românești precum: prima descriere a metodei metalografice (1848), o importantă lucrare asupra oțelurilor de construcție (1888), difracția razelor X (C. Bungețianu, 1896), dezvoltarea științelor tehnice în Transilvania, relațiile franco-române, și a cercetat viața și opera unor personalități ale științei românești și universale - René de Réaumur, Petrache Poenaru, G. Barițiu, D. K. Cernov, Anghel Saligny, H. Le Chatelier, L. Guillet, P. Sergescu etc.
În urma căsătoriei cu Monica Rada (născută Dăneț) are două fete: Dana Boboc și Ligia Simionescu-Colan.