Iulian N. Vlad (n. , Gogoșița, Gogoșu, Dolj, România – d. , București, România) a fost un general român, Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului (3 octombrie 1987-6 ianuarie 1990). Iulian Vlad a fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1946 și deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea (1985 - 1989), ales în regiunea Argeș, circumscripția electorală Domnești. Iulian Vlad a fost membru în comisia pentru probleme de apărare.
Studii
Liceul "Gheorghe Chițu" din Craiova, actualul Colegiu Național Economic;
Între anii 1948–1951 a avut activitate didactică și a îndeplinit mai multe funcții începând cu cea de secretar de clasă și județ ajungând până la funcția de șef de secție al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc.
După ce a absolvit Școala Militară de Ofițeri cu gradul de locotenent (1952), lucrează în Ministerul de Interne ca specialist în învățământul militar, urcând treptele ierarhiei militare: șef de birou, șef de serviciu, adjunct șef de direcție, șef al Direcției Cadre și Învățământ a Ministerului de Interne, șef al Departamentului Securității Statului.
În perioada 1977–1984 a fost secretar de stat la Ministerul de Interne, iar între anii 1984–1987 este adjunct al ministrului de Interne. Din 1987 și până la căderea regimului comunist din 1989 a avut funcția de Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului.
După 39 de ani de activitate, la data de 6 ianuarie 1990, ca urmare a schimbării regimului, generalul-colonel Iulian Vlad a fost eliberat din funcția de ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului[3] și a fost trecut în rezervă.[4]
În 31 decembrie 1989 este arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare. După 4 ani de închisoare a fost grațiat.
Arestarea generalului Iulian N. Vlad, la 31 decembrie 1989, a fost realizată de Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru al Guvernului Petre Roman, și de generalii Nicolae Militaru, Vasile Ionel și Ion Hortopan. Generalul Nicolae Militaru împreună cu ambasadorul U.R.S.S. la București, Evghenii Tiajelnikov, au supervizat arestarea și au privit de la fereastră momentul escortării și îmbarcării generalului Vlad în transportorul blindat, alături de care era parcată limuzina ambasadorului cu drapelul sovietic arborat.[6][7]
Generalului Vlad i-au fost intentate trei procese, sentințele cumulate însumând 24 de ani și șase luni de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunea care a avut loc la Timișoara și la București, înaintea căderii regimului Ceaușescu. A fost eliberat, potrivit legii, la 31 decembrie 1993, după efectuarea unui sfert din pedeapsa cea mai mare, la închisoarea de la Jilava. A fost eliberat din închisoare printr-o hotărâre judecătorească la 31 decembrie1993.[8] Generalul magistrat Adrian Nițoiu, președintele completului de judecată a declarat, ulterior, față de generalul Vlad, că l-a condamnat pe nedrept, la comandă politică și ordin militar, transmise prin Silviu Brucan și generalul Vasile Ionel, consilier al președintelui României, Ion Iliescu.[9][10][11][12]
Generalului Vlad i-au fost intentate trei procese, sentințele cumulate însumând 24 de ani și șase luni de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunea care a avut loc la Timișoara și la București, înaintea căderii regimului Ceaușescu. A fost eliberat, potrivit legii, la 31 decembrie 1993, după efectuarea unui sfert din pedeapsa cea mai mare, la închisoarea de la Jilava. A fost eliberat din închisoare printr-o hotărâre judecătorească la 31 decembrie1993.[13] Generalul magistrat Adrian Nițoiu, președintele completului de judecată a declarat, ulterior, față de generalul Vlad, că l-a condamnat pe nedrept, la comandă politică și ordin militar, transmise prin Silviu Brucan și generalul Vasile Ionel, consilier al președintelui României, Ion Iliescu.[14][15][16][17]
Distincții
A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[18]
^Petre Neghiu & Alexandru Omeag, „Ambasadorul URSS în România, Evghenii Tiajelnikov, și scenariul arestării generalului Vlad” în revista „Periscop”, nr. 1(37), Anul X-ianuarie-martie 2017, p124-128
^Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, București, 2011
^Alex Mihai Stoenescu. Istoria loviturilor de stat în România, pg. 49
^Aurel I. Rogojan, „Iulian N. Vlad – Confesiuni pentru istorie”, Editura Proema Baia Mare, 2017, pp. 447; 503-504;
^Ex-senatorul Florea Voinea, mijlocitor al întâlnirilor generalului Nițoiu cu generalul Vlad, relatări publice cu prilejul lansării la București, Târgul de carte „Gaudeamus”, 24 noiembrie 2017;
^Slatina, Biblioteca județeană Olt „Ion Minulescu”, 18 ianuarie 2017;
^Craiova, Biblioteca județeană Dolj „Alexandru și Aristia Aman”, 18 decembrie 2017
^Alex Mihai Stoenescu. Istoria loviturilor de stat în România, pg. 49
^Aurel I. Rogojan, „Iulian N. Vlad – Confesiuni pentru istorie”, Editura Proema Baia Mare, 2017, pp. 447; 503-504;
^Ex-senatorul Florea Voinea, mijlocitor al întâlnirilor generalului Nițoiu cu generalul Vlad, relatări publice cu prilejul lansării la București, Târgul de carte „Gaudeamus”, 24 noiembrie 2017;
^Slatina, Biblioteca județeană Olt „Ion Minulescu”, 18 ianuarie 2017;
^Craiova, Biblioteca județeană Dolj „Alexandru și Aristia Aman”, 18 decembrie 2017
^Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 20.
Bibliografie
Alex Mihai Stoenescu. Istoria loviturilor de stat în România. Vol. 4. Partea a II-a
România 