| Jakob Wassermann | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4]  Fürth, Germania[5][6] |
| Decedat | (60 de ani)[1][7][3][4] Altaussee(d), Stiria, Austria[8] |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Căsătorit cu | Julie Wassermann-Speyer[*] Marta Karlweis[*] |
| Copii | Eva Pierrakos[*] Albert Wassermann[*] Judith Wassermann[*] Charles Wassermann[*] |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | scriitor romancier[*] scenarist critic[*] |
| Limbi vorbite | limba germană[9] |
| Activitate | |
| Studii | Hardenberg-Gymnasium[*] |
| Limbi | limba germană |
| Specie literară | povestire, roman |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Jakob Wassermann (în ebraică יעקב וסרמן; n. , Fürth, Germania – d. , Altaussee(d), Stiria, Austria) a fost un scriitor și romancier german de origine evreiască.
Născut în Fürth, Wassermann a fost fiul unui negustor și a rămas orfan de mamă de la o vârstă fragedă. El a arătat de timpuriu un interes literar și a publicat frsgmente literare în ziare de mică importanță. Pentru că tatăl său era reticent în a-i sprijini ambițiile sale literare, el a început o scurtă perioadă de ucenicie cu un om de afaceri din Viena.
Și-a terminat serviciul militar la Würzburg. După aceea, el a locuit în sudul Germaniei și la Zürich. În 1894 s-a mutat la München. Aici a lucrat ca secretar și apoi ca redactor la ziarul Simplicissimus. În acest timp el i-a cunoscut pe scriitorii Rainer Maria Rilke, Hugo von Hofmannsthal și Thomas Mann.
În 1896 a publicat primul său roman, Melusine (numele său înseamnă „omul apelor” în germană, în timp ce un „Melusine” (sau „Melusina”) este un personaj din foclorul și legendele europene, un spirit feminin al apelor proaspete în râurile și izvoarele sacre).
Din 1898 a fost critic de teatru la Viena. În 1901 s-a căsătorit cu Julie Speyer, de care a divorțat în 1915. Trei ani mai târziu, el s-a căsătorit din nou cu Marta Karlweis.
După 1906, el a trăit alternativ la Viena sau la Altaussee in der Steiermark, unde a murit în 1934, după o boală gravă.
În 1926 a fost ales în Academia Prusacă de Arte. El a demisionat în 1933, evitând la limită excluderea sa de către naziști. În același an, cărțile sale au fost interzise în Germania din cauza originii sale evreiești.
Opera literară a lui Wassermann include poezii, eseuri, romane și povestiri. Cele mai importante lucrări ale sale sunt considerate romanul Der Fall Maurizius (1928) și autobiografia Mein Weg als Deutscher und Jude (1921), în care a discutat despre relația tensionată între identitățile germană și evreiască.[10]
El a murit pe 1 ianuarie 1934, la casa lui din Alt-Aussee, Austria, în urma unui atac de cord.[11]
|work= și |newspaper= (ajutor);
