Ovidiu Papadima | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 23 iunie 1909 Sinoie, România |
Decedat | 26 mai 1996, (87 de ani) |
Copii | Ștefan Papadima, Liviu Papadima |
Cetățenie | România |
Ocupație | eseist, istoric literar, cronicar literar, folclorist |
Limbi vorbite | limba română[1][2] |
Studii | Facultatea de Litere și Filosofie din București |
Activitatea literară | |
Patronaj | Universitatea din București Universitatea din Viena |
Operă de debut | „O viziune românească asupra lumii” |
Influențe | |
Modifică date / text |
Ovidiu Papadima (n. 23 iunie 1909, Sinoie, Mihai Viteazu, județul Constanța – d. 26 mai 1996) a fost un eseist, istoric literar, cronicar literar și folclorist român.
Literatura română | ||
Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
Curente în literatura română | ||
Umanism -
Clasicism | ||
Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
Portal România | ||
Portal Literatură | ||
Proiectul literatură | ||
A urmat studiile liceale la Liceul Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureș, fiind primul din clasa sa. După absolvirea liceului în 1928, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București între 1928 și 1931. Între 1937 și 1940 s-a dedicat studiilor doctorale în Germania, fiind beneficiarul unei burse Alexander von Humboldt. Imediat după obținerea doctoratului, a ocupat poziția de lector al catedrei de literatură română la Universitatea din Viena (1940 - 1941).
A debutat în postura de cronicar literar, încă de la 23 de ani, în paginile Revistei "Gândirea", alături de Tudor Vianu. A mai funcționat ca secretar de redacție la Revista Fundațiilor Regale (1941 - 1947). A activat și în cadrul revistei Sfarmă-Piatră. Din 1941 devine asistent al profesorului George Călinescu, iar ulterior a ocupat poziția de șef de lucrări la Facultatea de Litere și Filosofie din București. A devenit doctor în litere cu teza Ideologia literară pozitivistă în literatura românească a secolului al XIX-lea (1944). A lucrat, de asemenea, ca cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară "G. Călinescu".
Arestat pe considerente politice fabricate și apoi condamnat politic în 1952, a fost închis în închisorile din Calea Rahovei, Ghencea, Craiova, Poarta Albă (adică la șantierul primei încercări de construire a Canalului Dunăre - Marea Neagră, unde a ajuns să cântărească doar 44 de kg), Gherla și Jilava. Extenuat total fizic, a fost eliberat pe 7 octombrie 1955.
După ce i s-a refuzat orice fel de publicare a oricăreia dintre scrierile sale până în 1963, a fost complet reabilitat politic în 1971.
Cei doi fii ai săi sunt Ștefan (1953 - 2018, matematician) și Liviu (n. 1957, critic literar).
|titlelink=
(ajutor)