Parteneriatul pentru Pace(PP) (în engleză: Partnership for Peace; PfP) este un program NATO care are menirea să creeze încredere reciprocă între NATO și alte state din Europa și ale fostei Uniuni Sovietice. În prezent 22 de state fac parte din acest parteneriat.[1] El a fost pentru prima oară pomenit de către Societatea Bulgară Novae, ulterior propus ca o inițiativă americană la întrunirea miniștrilor apărării NATO în Travemünde, Germania, pe 20–21 octombrie 1993, și lansat oficial pe 10–11 ianuarie 1994, la summitul NATO de la Bruxelles, Belgia.[2]
NATO construiește relații cu partenerii prin cooperare militar-militar în formare, exerciții, planificarea și răspunsul la dezastre, probleme științifice și de mediu, profesionalizare, planificare de politici și relații cu guvernul civil.[10]
Semnatari
Membri europeni ai NATO (1994)
Membri actuali ai NATO, care au fost ex-membri ai PP
Malta (afiliată la 26 aprilie 1995;[9][3] retrasă la 27 octombrie 1996.[4] Malta decis să-și reactiveze PP cu NATO la 20 martie 2008;[5] aceasta fiind acceptată de NATO la summitul de la București, pe 3 aprilie 2008.[6])
Cipru este unicul stat membruUE care nu este nici membru NATO și nici membru al programului PP. Parlamentul Ciprului a votat în februarie 2011 pentru aplicarea la afiliere la program, dar Președintele Demetris Christofias, făcând uz de veto a respins decizia, deoarece ar împiedica încercările sale de a negocia sfârșitul disputei națiunii cu Republica Turcă a Ciprului de Nord și demilitarizarea insulei.[11][12]Turcia, membru NATO cu drepturi depline, de asemenea este predispusă să facă uz de veto contra orice încercare a Ciprului de a se angaja cu NATO până la rezolvarea disputei.[13] Câștigătorul alegerilor prezidențiale ale Ciprului din februarie 2013, Nicos Anastasiades, a afirmat că intenționează să aplice la aderarea la programul PP, la scurt timp după alegerea sa.[14]
Kosovo[a] a descris parteneriatlu PP ca un obiectiv strategic pentru guvernare.[15] Kosovo a trimis o cerere de aplicare la aderarea la programul PP în iulie 2012. Totuși, patru state membre NATO, Grecia, România, Spania și Slovacia, nu au recunoscut independența Republicii Kosovo și au amenințat că vor bloca participarea ei la program.[16][17]
Foști membri
State care au devenit membre NATO la 12 martie 1999
^Kosovo este subiectul unei dispute teritoriale între Republica Kosovo și Republica Serbia. Republica Kosovo și-a declarat unilateral independența la 17 februarie 2008, dar Serbia continuă să o revendice ca parte a teritoriului său suveran. Cele două guverne au început să-și normalizeze relațiile în 2013, ca parte a Acordului de la Bruxelles. Kosovo este recunoscută ca stat independent de 110 din cele 193 state membre ale ONU.
^Borawski, John (aprilie 1995). „Partnership for Peace and beyond”. International Affairs. Royal Institute of International Affairs 1944-. 71 (2): 233–246. JSTOR2623432.
^ abBohlen, Celestine (). „New Malta Chief Focuses on Neutrality”. New York Times. Accesat în . Within hours of taking office, Mr. Sant withdrew Malta's membership in Partnership for Peace, a NATO military cooperation program that is so loosely defined that its sign-up list now spans the spectrum from Russia to Switzerland. [...] Mr. Sant says none of those moves should be interpreted as anti-European or anti-American, but simply as the best way of insuring Malta's security.
^ abGambin, Karl (). „Malta reactivates Partnership for Peace membership”. DI-VE. Arhivat din original la . Accesat în . The cabinet has agreed to reactivate its membership in the Partnership for Peace which was withdrawn in 1996, the government said on Thursday.
^ abNorth Atlantic Treaty Organization (). „Malta re-engages in the Partnership for Peace Programme”. Accesat în . At the Bucharest Summit, NATO Heads of State and Government welcomed Malta’s return to the Partnership for Peace Programme. At Malta's request, the Allies have re-activated Malta's participation in the Partnership for Peace Programme (PfP).
