Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
Pericle Martinescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Viișoara, România Modificați la Wikidata
Decedat (94 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din București

Pericle Martinescu (n. , Viișoara, Cobadin, Constanța, România – d. , București, România) a fost un scriitor, eseist, traducător și jurnalist român.

Biografie

S-a născut într-o familie de țărani din comuna Viișoara, județul Constanța. A învățat la școala elementară în satul natal, apoi a urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța, finalizându-le în 1931 la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (licența în filozofie).

A fost impiegat de birou la Primăria municipiului București, custode la Biblioteca Municipală București (1935–1942), gazetar, secretar de presă la Direcția de presă a Ministerului Propagandei Naționale, apoi la aceeași direcție a Ministerului Informațiilor (1944–1952). Ulterior, secretar de redacție al revistei Călăuza bibliotecarilor.

A murit la 21 decembrie 2005 în București.[1]

Activitatea literară

A debutat încă de pe băncile liceului, primele încercări apărându-i în Gazeta Transilvaniei. Ca student a colaborat la Vremea, România literară, Universul literar, Revista Fundațiilor Regale, Viața literară, Meșterul Manole și Dacia Rediviva.

Debutul literar are loc în 1932 în „Floarea de foc”, „Floarea soarelui” și „Ulise”. A scris eseuri la cele mai prestigioase reviste ale vremii: Revista dobrogeană, România literară, Familia, Lumea, Viața literară, Tribuna, Pontice, Steaua, Secolul 20.

A fost autorul cronicii muzicale din Vremea și a rubricii „Vitrina cu himere” de la România literară (1939–1940), iar cu pseudonimul „Mello” și „Maldoror” în perioada 1942–1943. Din 1942–1944 s-a aflat în conducerea volumelor Dacia rediviva și Meșterul Manole. A publicat, la Câmpulung-Muscel, o revistă cu titlul 1944, apoi, după august 1944, Câmpia libertății.

Cunoscând bine literatura universală, a tradus (în colaborare de cele mai multe ori) din: Tamás Aczél, Honoré de Balzac, Erskine Caldwell, Dyson Carter, Nikolai Ciukovski, Theodore Dreiser, Alexandre Dumas, Yasunari Kawabata, Nikos Kazantzakis, Stanisław Lem, Artur Lundkvist, Emmanuel Roblès, Jean-Jacques Rousseau și Oscar Wilde.

Scrieri

Traduceri

Note

  1. ^ Florian Saiu (), „«Maestrul fofilării», «Revoluționarul subtil» și «Magistratul-spion», trei cavaleri ai literelor dintre marile războaie”, Jurnalul Național, accesat în  

Bibliografie

Lectură suplimentară