Pravila lui Matei Basarab (cunoscută și sub numele de Îndreptarea legii) este o culegere de legi tipărită în 1652 la Târgoviște. Reprezintă traducerea unor legiuiri grecești (manualul lui Malaxos, tradus din greacă de Daniil Panoneanul[1]) conținând însă și numeroase texte extrase din Pravila lui Vasile Lupu.
Pravila lui Matei Basarab, cunoscută și sub denumirile Îndreptarea Legii cu Dumnezeu sau Pravila Mare (spre a o deosebi de Pravila cea Mică de la Govora denumită și Dreptatoriu de lege sau Pravila Bisericească, tipărită în 1640-1641 tot sub Matei Basarab) este socotită a fi și un îndreptar de credință, datorită conținutului ei dogmatic și cultic, fiind un mijloc de apărare a ortodoxiei împotriva influențelor calvine și catolice.[2]
Întrucât tipărirea s-a făcut cu aprobarea autorităților bisericești competente, ea a devenit corpusul oficial de legi al Bisericii române de Răsărit, fiind aplicată în viața socială a vremii.[3]
Se distinge prin abordarea drepturilor și obligațiilor clerului de mir, ale călugărilor, problemelor referitoare la familie, căsătorie, judecată bisericească, a chestiunilor teologice, liturgice, obiceiurile de drept.[2]
Pravila lui Matei Basarab, însușindu-și dispozițiile cuprinse în canonul 53 al celui de al șaselea sinod ecumenic al bisericii creștine desfășurat în 691-692, care statua că rudenia rezultată din botez este mai mare decât rudenia de sânge, a prevăzut în cazul rudeniei spirituale aceleași impedimente ca și în cazul rudeniei de sânge, oprind căsătoria până la gradul al șaptelea inclusiv, interzicând și căsătoria între finii aceluiași naș.[4]