Samuil Micu | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Maniu Micu |
Născut | septembrie 1745 Sadu, Scaunul Sibiului, Principatul Transilvaniei, (astăzi în Județul Sibiu, România) |
Decedat | 13 mai 1806 Buda, Regatul Ungariei, Imperiul Austriac (astăzi Budapesta, Ungaria) |
Cetățenie | Imperiul Austriac |
Religie | catolicism |
Ocupație | teolog, istoric, filolog, filozof, traducător |
Limbi vorbite | limba română[1] limba latină |
Pseudonim | Klein, Clain |
Studii | Colegiul „Pazmanian” din Viena, Seminarul Sancta Barbara |
Activitatea literară | |
Activ ca scriitor | 1779 - 1806 |
Mișcare/curent literar | Școala Ardeleană |
Subiecte | lucrări teologice și cuvântări, lucrări cu caracter istoric și lingvistic, filozofie |
Opere semnificative | Istoria, lucrurile și întâmplările românilor, Biblia de la Blaj |
Influențe | |
Modifică date / text |
Samuil Micu, supranumit și Klein sau Clain, pe numele laic Maniu Micu, (n. septembrie 1745, Sadu – d. 13 mai 1806, Buda) a fost un teolog greco-catolic, istoric, filolog, lexicograf și filozof iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene.
A fost nepotul episcopului unit Inocențiu Micu. A învățat la Gimnaziul din Blaj, pe care l-a absolvit în anul 1762, după care a intrat în Ordinul bazilian, călugărindu-se sub numele Samuil (14 octombrie 1762). Mai târziu a fost hirotonit ieromonah și a continuat studiile la Seminarul "Buna Vestire" pentru călugări înființat de episcopul unit al Blajului Petru Pavel Aron (1762-1765); trimis apoi la Colegiul „Pazmanian” din Viena pentru studii de filosofie și teologie (1766-1772). Aici studiase logică, metafizică, matematici superioare și elementare, estetică și etica.[2] Devine profesor de Etică și Aritmetică în Gimnaziul din Blaj (1772-1777); din nou la Viena ca „prefect de studii” în Seminarul Sancta Barbara (1777-1783), când face intense cercetări cu caracter istoric și își publică primele lucrări: reîntors la Blaj, în mănăstirea „Sf. Treime” (1783-1804), s-a dedicat în întregime studiilor teologice, istorice, lingvistice și traducerilor și spre sfârșitul vieții devine cenzor al cărților românești care apăreau în Tipografia Universității din Buda (1804-1806).
A redactat o serie de lucrări cu caracter istoric și lingvistic, prin care urmărea să informeze pe învățații străini despre originea romană a poporului și a limbii române, despre continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii și, influențat de iluminism, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se în mod firesc printre autorii cunoscutului memoriu oficial numit Supplex din 1791.
Autor de lucrări teologice și cuvântări, a tradus din Sfinții Părinți răsăriteni, a dat o nouă traducere a Bibliei, în 1795, a doua tipărită în românește, după Biblia de la București (cea a Episcopului Petru Pavel Aron, din 1760-1761, a rămas în manuscris până în anul 2005), și a fost unul din apărătorii vechilor rânduieli și tradiții răsăritene în cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, ridicându-se împotriva încercărilor de centralizare ale episcopului Ioan Bob.
Istoria și lucrările și întâmplările românilor (1805) a fost publicată integral abia în anul 1995 de Ioan Chindriș, sub titlul "Istoria românilor", edție princeps după manuscrisul original, cu prefață și note de autor, vol. I-II, Editura Viitorul Românesc, București, 1995.
|access-date=
(ajutor)