| Sorin Antohi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (66 de ani)[1]  Târgu Ocna, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | istoric |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Organizație | Universitatea din Michigan Universitatea Central-Europeană |
Modifică date / text  | |
Sorin Antohi (n. 20 august 1957, Târgu Ocna) este un istoric al ideilor, eseist, traducător și editor român.
A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Iași. A fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (GDS), membru al prezidiului International Committee of Historical Sciences. A fost profesor de istorie la Central European University (CEU), Budapesta, unde conducea Departamentul de Istorie și Pasts, Inc. Center for Historical Studies. A fost membru în comitetul director al Fundației Soros.
A colaborat cu Securitatea sub numele de cod "Valentin".[2]
Sorin Antohi a făcut parte din Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România condusă de Vladimir Tismăneanu până în mai 2006. Antohi și Tismăneanu au fost editori ai revistei academice americane East European Politics and Societies.
Ca istoric al ideilor, Sorin Antohi s-a distins prin comentariile extinse la opera lui Ioan Petru Culianu, disident originar din Iași, devenit ulterior profesor la Universitatea din Chicago.
Este fondator al Institutului privat de Studii Interculturale "Orbis Tertius" (București), institut despre care Cotidianul afirma în 2008 că nu există.[3] Există însă Asociația „Orbis Tertius” / „A treia lume”, singura persoană juridică fără scop patrimonial din România al cărei nume conține cuvintele „Orbis Tertius”.[4]
În volumul Războaie culturale (2007) Sorin Antohi abordează polemic șase teme: „Școala” de la Păltiniș, istoria intelectuala recentă a liberalismului, raporturile dintre istorie, memorie, ficțiune și ideologie, comunitarismul ca utopie, atracția intelectualilor față de tiranie și criza spiritului american. Pornind de la cărțile și ideile altora, autorul le analizează în detaliu substanța, contextele de emergență și receptare, oferind cititorului o perspectiva critică asupra unor „războaie culturale” din România și din lumea de astăzi.[1] Arhivat în , la Wayback Machine.
În septembrie 2006 Antohi a trimis ziarului bucureștean „Cotidianul” o scrisoare prin care recunoștea că a colaborat cu Securitatea, cu câteva zile înainte de a fi deconspirat de presa românească.[5] Conform propriilor mărturisiri, Antohi a semnat angajamentul de colaborare cu poliția politică în anul 1976, pe când era în ultimul an de liceu, continuând să furnizeze rapoarte periodice despre colegi, prieteni și cunoscuți de-a lungul câtorva ani buni. Dosarul său de colaborare a ajuns la CNSAS în anul 2002, dar Colegiul nu a făcut publică sentința de colaborare cu poliția politică.
Tot în anul 2006, în luna octombrie, după ce Ziarul de Iași a afirmat că Sorin Antohi nu a obținut titlul de doctor la Universitatea din Iași, deși acesta susținea că îl are încă din 1995 [6], a demisionat din toate funcțiile academice.[7] Tot atunci s-au ridicat semne de întrebare privind activitatea sa academică, atunci când s-a descoperit că unele dintre titlurile de cărți pe care Antohi le includea în CV și pe website-ul său nu fuseseră niciodată scrise sau publicate.
În perioada octombrie 2006-octombrie 2007, Sorin Antohi s-a retras din viața publică din România. A revenit în dezbaterea culturală printr-o conferință despre "Cultura înaltă și celelalte culturi."[8] În luna iulie 2008, Antohi a fost co-directorul unei Școli de vară organizată de ICR-Berlin, la care au participat numeroși cercetători de prestigiu internațional (Jörn Rüsen, Jürgen Kocka, Moshe Idel, Armin Heinen, Stefan Troebst, Violeta Barbu, Klaus Bochmann, Dietmar Müller, Anke Pfeifer, Vasile Dumbrava, Andrei Corbea-Hoișie). Prezența foștilor informatori Antohi și Hoișie a fost vehement contestată de Herta Müller și alți dizidenți anti-comuniști.[9]
|date= (ajutor)
