| Alexandru Mirodan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Budeasa, România |
| Decedat | (82 de ani)[1] Tel Aviv, Israel |
| Cetățenie |  România Israel |
| Ocupație | scriitor dramaturg redactor de gazetă[*] jurnalist traducător istoric literar[*] |
| Limbi vorbite | limba română[2][3] |
Modifică date / text  | |
Alexandru Mirodan (numele la naștere: Alexandru Zissu Saltman; n. , Budeasa, județul Argeș, România – d. , Tel Aviv, Israel) a fost un dramaturg, publicist, istoric literar și traducător român de origine evreiască.
A absolvit la București liceul, apoi Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. În România a lucrat ca ziarist și dramaturg. A fost redactor la publicații precum „Tinerețea”, „Tânărul muncitor”, „Scânteia tineretului”. Publică și la revistele „Gazeta Literară”, „România Liberă”, „Scânteia”, „Contemporanul”, „Teatrul”, „Sportul popular”, „Informația Bucureștiului”, „Flacăra” și altele. A fost secretar de redacție la „Gazeta Literară”, redactor la revista „Teatrul” și, în Israel, in ultimii ani ai vieții, directorul revistei „Minimum”.
După ce în 1956 i s-a jucat cu succes la Teatrul Național din București, prima sa piesă, „Ziariștii”, care a înregistrat un număr-record de peste 900 reprezentații[4], Al. Mirodan a trecut la revista Gazeta literară.
La 5 ianuarie 1961 a fost inaugurat la București Teatrul de Comedie, cu piesa „Celebrul 702" a lui Mirodan (care era și secretar literar al teatrului), avându-l în rolul principal pe Radu Beligan.[5]. Conform cu cerințele stricte ale regimului comunist din România, piesele „Ziariștii” (1956) și „Șeful sectorului suflete” (1963) aparțin curentului realist-socialist. În anul 1977 a izbutit să emigreze în Israel[6] și s-a stabilit la Tel Aviv.
A lucrat o perioadă la Muzeul Diasporei (în ebraică :„Beth Hatefutsoth"), apoi a înființat revista în limba română „Minimum", pe care a editat-o singur.
Opera sa de referință este un Dicționar neconvențional al scriitorilor evrei de limba română, volumul 1, cu literele A-B-C a apărut în 1986, vol. 2, cu literele D-E-F, în 1997, iar vol. 3, cu literele G-H-I, în 2008, la Editura Minimum din Tel Aviv, care aparține autorului-editor.[7]
Alexandru Mirodan a tradus multe cărți, în special romane polițiste din seria Hercule Poirot scrisă de Agatha Christie, dar și romanul „Cazul Louise Laboine” de Georges Simenon.[8]
Fiul lui Alexandru Mirodan, dr. Vladimir Mirodan este director al facultății de teatru „Drama Center” din Londra (engleză : Drama Centre London, Central Saint Martins College of Art and Design and the University of the Arts, London) și președintele Asociației școlilor de teatru din Marea Britanie. Cu ani în urmă, Vladimir Mirodan a regizat și a predat la Școala de teatru „Beit Zvi” din Ramat Gan, Israel.
După imigrarea în Israel publică:
a fost scrisă în România, unde i-a fost interzisă publicarea dar, a apărut apoi, la Ed. Cartea Românească, în anul 1993.
După stabilirea în Israel publică:
Culese din volumul ”Ocolul pământului într-un surâs”, Tel Aviv, Ed. Minimum, 1980, și Ed. Cartea Românească, București, 1993
„Cândva, pe un volum din «Migdale Amare», marele răposat al literaturii românești, Topârceanu, mi-a scris așa: «Celui mai talentat dintre tinerii mei confrați actuali și celui mai temut dintre rivalii mei viitori». La fel îi voi scrie și eu lui Mirodan pe unul din volumele mele de teatru…” (Tudor Mușatescu);
„«Celebrul 702» – rareori am gustat mai mult o comedie neagră…” (Graham Greene);
„Dialog scăpărător” (Nazim Hikmet);
„Mirodan e un Andre Roussin amestecat cu Anouilh, care ne vine drept din Carpați.” (Le Figaro Litteraire);
„Inteligență excepțională… satiră care, ca tehnică, nu rămâne mai prejos de piesele lui Durrenmatt” (Wolfgang Krauss – StuttgarterZeitung);
„Un maestru de mare rafinament” (Volkzeitung-Klagenfurt);
„Săgeata satirică pătrunde adânc și râsul îngheață pe buze…” (Kärntner Tageszeitung – Klagenfurt);
„Stilul Mirodan poate fi identificat prin amestecul organic și suplu, de acid și amărui, de ironie ascuțită și sentiment reținut, de vervă curgătoare și lirism intermitent” (Radu Popescu – „România Liberă”);
„… Unda unei inteligențe ascuțite și un ochi miraculos… Observații foarte adesea buimăcitoare… Strălucite idei, în montura unor mici texte ca marile bijuterii” (M. Rudich – „Viața Noastră”, Tel Aviv);
„«Primarul lunii» a provocat cel mai recent scandal ideologic la București… grave confuzii ideologice, pesimism, amoralism, etc. Rezultatul? Lumea dă năvală și se strivește pentru a vedea «Primarul lunii»” (Le Figaro Litteraire”);
„Un fenomen extrem de dezirabil… un adevărat suflu polemic” (Ecaterina Oproiu, „Tânărul scriitor” – București);
„Intuiția sa este extraordinară… Un mare scriitor” (I. Schechter – „Viața Noastră”);
„Ziariștii” reprezintă un tablou lipsit de idealism, plin de mișcare, agitat, contrastant” (Gilberto Mazzoleni, „Il Contemporaneo” – Italia);
„Mirodan este… «ceva special»” (S. Shapiro, „Jerusalem Post”);
„Un dramaturg de cea mai înaltă clasă” (Radu Beligan);
„«Celebrul 702» – De 40 de ani de când merg la spectacole, n-am văzut niciodată o satiră atât de ascuțită spirituală și feroce” (Halit Fabri Ozausoy, „Tercuman” – Istanbul);
„Ziarist strălucit” (A.B. Yaffe – „Al-Hamișmar”);
„Strălucitor ca o sabie care își oglindește lama în soare înainte de a străpunge” (Florin Tornea – „Contemporanul”);
„Literatura care știe ca, vorbind inimii, să capteze spiritul” (Vusi Suomi” – Helsinki);
„… A creat, creează și va crea, descoperind noi zone umane, ascunse privirii noastre obișnuite” (A. Strihan – „Izvoare”, Tel Aviv);
„Prezentând «Celebrul 702» teatrul grec modern face un serviciu important publicului elen” („To Vima” – Atena);
„Talentul, fantezia și humorul, scânteietorul dialog al lui Mirodan” (Traian Șelmaru, „Premiera de o seară”, Ed. Eminescu, București);
„Mirodan are propriul său univers și o voce, a sa, de neconfundat” (Eugen Luca, „Secolul 20” – Tel Aviv);
„Contrapunct de comic și tragic” (Fernando Campoamor, „Havana” – Cuba);
„Versiunea pentru scenă a «Evreicii din Toledo» este ea însăși o creație… desprinzându-l pe Al. Mirodan de Lion Feuchtwanger îl putem alătura lui Lope de Vega și Grillparzer, doi dintre iluștrii înaintași, îndrăgostiți de cronica spaniolă” (Virgil Munteanu – „Teatrul”, București);
„… Doi aliați care i-au rămas fideli… Cel dintâi: publicul. Cel de-al doilea: propriul și marele său talent” (Sebastian Costin – „Viața Noastră”);
„Originalitate… situații neprevăzute… dialoguri spirituale strălucite” (A. Plotnikov – „Tass”, Moscova);
„Un virtuos al paradoxului pe care-l mânuiește ca puțini alții” (Eran Sela – „Izvoare”);
„O sărbătorească dezlănțuire a spiritului” (V. Mîndra – „România Liberă”);
„«Celebrul 702», o comedie… care își aruncă săgețile din plin” (Gigi Lunari – „Il Drama”, Italia);
„Un alergător singuratic, într-un maraton în care și-a pierdut plutonul” (Aurel Storin, „Informația Bucureștiului”);
„…«Șeful sectorului suflete»… o rachetă luminoasă…” (I. Rudel – „Revista Mea”);
„Rugul unei creații în continuu crescendo” (Mircea Schrager – Costin, „Facla” – Tel Aviv);
„Un exeget rafinat și subtil, un comentator pasionat și spiritual… înaltă forță eseistică” (Bogdan Ulmu – „Teatrul”);
„… Cheamă la deșteptarea conștiințelor printr-un larg dialog spiritual” („Vradini” – Atena);[9]
